MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.

Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

 

GEOPOLITICA NAŢIONAL-COMUNISMULUI ROMÂN

Nicolae Ceaușescu la Congresul al XIV-lea al PCR

Prezentăm în continuare textul discursului rostit de directorul revistei “Eurasia”, Claudio Mutti, în cadrul conferinţei “Sfârşitul lui Ceauşescu şi căderea Republicii Socialiste România” (Brescia, 15 Septembrie 2012).

La renumita conferinţă din 25 ianuarie 1904, geopoliticianul britanic, domnul Halford Mackinder, a menţionat în faţa ascultătorilor săi importanţa fundamentală a marelui spaţiu situat în centrul continentului eurasiatic, pe care dumnealui l-a numit Heartland (“regiunea-inimă”, adică “teritoriu central”) şi l-a definit “axa geografică al istoriei”.

Într-un studiu ulterior din 1919, Democratic Ideals and Reality, Mackinder dezvolta argumentul şi afirma textual : “Cine conduce Europa de Est, domină Teritoriul Central. Cine conduce Teritoriul Central, domină World Island (“insula mondială”, expresie originală cu care Mackinder desemna Continentul Antic: Eurasia şi Africa). Cine conduce World Island domină lumea”.

În timpul războiului rece, mulţi analişti au raportat această celebră frază la importanţa pe care o avea Europa de Est în confruntarea bipolară dintre SUA şi URSS. Astfel, România era considerată parte integrantă a acelui spaţiu ce se afla în centrul luptei pentru puterea mondială.

După 1989, România, împreună cu alte ţări est-europene, a aderat la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO in engleză). Trei din aceste ţări, oficial “atlantice” (Albania, Croaţia şi Slovenia), sunt în realitate ţări mediteraneene, cum e şi, de fapt, Italia - ţară “atlantică” mai veche; patru (Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania) sunt spălate de Marea Baltică; alte două (Bulgaria şi România) sunt situate la Marea Neagră; în fine, mai sunt trei care nu numai că nu au ieşire la Oceanul Atlantic, dar nu au nici o ieşire spre nici măcar o mare: Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Atribuirea României statutului de “ţară atlantică” echivalează cu falsificarea identităţii geografice a acestei ţări şi negarea funcţiunii ei naturale, reducând-o la rolul de avanpost al Occidentului atlantic în apropierea Rusiei.

Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire

După rezultatele istoriei politice a secolului XX a devenit clar că liberalismul a câştigat bătălia pentru contemporaneitate, biruind toţi duşmanii săi - şi din dreapta, şi din stânga. Marele ciclu al modernismului s-a terminat cu triumful ideologiei liberale, care a primit în acest fel monopol asupra controlului evoluţiei istorice. Liberalismul nu mai are un duşman simetric, un subiect cu o conştiinţa istorică adecvată, o ideologie legată de nişte resurse instituţionale sau materiale, o baza tehnologică, economică şi militară. Tot ce s-a opus liberalismului, reprezenta doar o totalitate de măsuri haotice, într-un cuvânt “zgomote”, care se opun prin inerţie constructorilor “noii ordini liberale”. Aceasta nu era tema unor subiecte alternative civilizaţionale şi a subiecţilor geopolitici, ci o o rezistentă reactivă şi pasivă a unui mediu neorganizat; aşa structura solurilor, râurile, mlaştinile împiedică constructorilor de drumuri - nu e vorba de impunerea unei alte rute asupra căruia ar insista o companie alternativă, ci e vorba despre rezistenţa materialului. În situaţia dată, SUA, în calitate de citadelă a liberalismului mondial, a trecut într-o noua formă. De acum înainte Statele Unite nu sunt doar una dintre cele două superputeri, dar şi singura putere planetară, care a reuşit să scape de concurenţi. Criticul francez al SUA Ubert Vidrin a propus ca America să nu se numească “mare putere” ci “hiperputere” (hyperpower), subliniind unicitatea acesteia şi superioritatea asimetrică. Din punct de vedere ideologic, victoria liberalismului şi ascensiunea SUA nu sunt lucruri întâmplătoare, ci două feţe a unui singur fenomen: SUA a câştigat în războiul rece nu doar pentru că a acumulat un potenţial şi a reuşit să depăşească pe toţi în goana tehnologică, ci şi pentru că a funcţionat în baza ideologiei liberale, care nu doar a demonstrat capacitatea sa tehnică, dar şi dreptatea istorică în războiul ideologic. Aşa cum liberalismul si-a identificat propriul rol în istorie, SUA a primit argumentul forte pentru mesianismul său, care sub forma “Manifest Destiny” inca din secolul XIX a devenit “crezul” elitei politice americane. 

Interviu cu Călin MIHĂESCU, editor şi iniţiator al Mişcării Eurasia în România

 

Românii nu privesc Rusia ca pe un stat inamic. Fiind un proiect anti-rusesc, prezenţa în “Noua Europă” pro-americană ne pune în imposibilitatea de a ne raporta la Rusia într-un mod firesc. Şi nu numai cu Rusia ne pune într-o situaţie dificilă acest proiect geopolitic, ci şi cu ţările “vechii Europe”, care au trecut peste mentalitatea Războiului Rece în privinţa relaţiilor cu Rusia. A vedea în Rusia un inamic în mod aprioric este foarte păgubos pentru noi. Cred ca viziunea Rusiei ca inamic nu este foarte generalizată, dar când este are două cauze: în primul rând bagajul istoric, iar în al doilea rând propagandă anti-rusă la care suntem evident supuşi, fiind în zona de graniţă. Dar cu toate că propaganda anti-rusă a fost foarte agresivă, cred că poporul român nu este atât de anti-rus, pe cât este clasa politică. Trebuie să înţelegem şi noi şi Rusia că s-au schimbat mult condiţiile din secolele trecute. Astăzi este o adevărată agresiune globală împotriva valorilor conservatoare, de care românii sunt organic ataşaţi, iar această agresiune culturală împotriva valorilor tradiţionale este un pericol major, la care este la fel de expusă şi Rusia ca şi România. Tocmai din acest motiv trebuie să lăsăm deoparte vechile conflicte şi să căutăm modalităţi de colaborare. În câteva decenii riscăm să avem o Românie fără români, o Românie fără cultură şi identitate românească. Asta nu priveşte doar România. Este o ameninţare globală, care îi ameninţă în aceeaşi măsură şi pe americani, şi pe francezi, şi pe germani, şi pe ruşi. Dacă conştientizăm această ameninţare la adevărata ei proporţie, diferendele istorice cu nişte vecini ne apar minore. În umbra acestei ameninţări, putem reevalua diferendele noastre cu Rusia, putem porni un proces de reconciliere istorică. Cheia soluţionării conflictului istoric cu Rusia este Basarabia. Dacă reîntregirea ţării va fi făcută cu sprijinul Rusiei, cred că acest lucru va anula anti-rusismul rezultat din propagandă. Cred ca este în interesul Rusiei să aibă în vecinătate o Românie puternica, reîntregită şi prietenoasă. Fiindcă România în mod fundamental nu este ruso-fobă.

 

Pagini