TEORIA LUMII MULTIPOLARE

Sistemul de la Westfalia recunoaşte suveranitatea absolută a statului-naţiune şi construieşte pe această bază întregul câmp juridic al relaţiilor internaţionale. Sistemul respectiv, care s-a constituit după 1648 (sfârşitul războiului de 30 de ani din Europa), a cunoscut câteva etape de constituire şi reflecta, într-o măsură sau alta, realitatea obiectivă până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a luat naştere din respingerea pretenţiilor imperiilor medievale la universalitate şi „misiunea divină”, corespunzând reformelor burgheze din societăţile europene şi întemeindu-se pe principiul, potrivit căruia, doar statul naţional dispune de suveranitate supremă; în afara acestuia nu există nicio altă instanţă care ar avea dreptul juridic să intervină în politica internă a acestui stat, oricare ar fi scopurile sau misiunea (religioase, politice sau de alt gen) de care s-ar conduce. Acest principiu a predominat în politica europeană începând cu mijlocul sec. XVII până la mijlocul sec. XX, fiind extins cu anumite modificări asupra ţărilor din restul lumii.

Iniţial sistemul de la Westfalia se referea doar la statele europene, coloniile acestora fiind considerate doarextensiunea acestora, care nu dispune de suficient potenţial politic şi economic pentru a pretinde la propria suveranitate. Începând cu sec. XX, odată cu decolonizarea, acelaşi principiu de la Westfalia a fost atribuit şi fostelor colonii.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să continui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumneavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog. Acolo este vorba despre orizonturile culturale, cum spunea Blaga, acolo este vorba despre tradiția lui Zalmoxix, cum spunea Eliade, acolo este vorba despre postbizantinism și despre inițiativa ortodoxă postbizantină, cum spunea Iorga. La un nivel și mai profund este vorba despre apropierea dintre popoarele noastre în timpurile când dumneavoastră erați traci, iar noi eram sciți, la nivelul Turanului, a Eurasiei străvechi. Aici este vorba despre un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Acesta e un nivel al dialogului, primul nivel.
Dar există și un alt nivel al dialogului, cel de-al doilea, cu totul diferit. Este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri noi am fost de aceeași parte a baricadelor, iar în alte cazuri – pe baricade diferite. Am comis multe greșeli. Noi, rușii, am făptuit multe nedreptăți față de România. Noi preferam o politică realistă în locul unei politici ideale. Aici este vorba despre un cu totul alt nivel. Aici am acumulat multe pretenții, există multă neînțelegere, multe probleme, care încă nu și-au găsit rezolvarea. Toate aceste aspecte trebuie analizate și discutate. Însă în nici un caz cele două nivele nu trebuie amestecate, puse laolată. Mai mult decât atât, dialogul profund ne va ajuta să dezlegăm anumite neînțelegeri de ordin istoric. Este ca și cum o lumină ar înlătura întunericul, ar alunga umbrele.

Eurasianismul – expresia geopolitică a antiliberalismului

Liberalismul nu este ansamblu de tehnologii pentru distrugerea societății, capabil să funcționeze autonom. El are nevoie de un Golem pentru a-și exercita capacitatea distructivă pe întreg mapamondul, iar acest Golem îl reprezintă atlantismul, cea mai mare forță militară și economică din istoria lumii.
Rolul eurasianismului este de a crea un centru de putere capabil să se opună acestui Golem atlantic prin unirea unor energii și a unor capabilități politice, militare și economice, ce exced puterile oricărei națiuni luate separat, chiar și în cazul unor țări de dimensiuni continentale precum China sau Rusia.
Misiune eurasiatică este deci una supra-națională, însă nu una dizolvantă, ci dimpotrivă păstrătoare a tradiției și a identității colective – naționale. Regionale, familiale și în final a omului.
Iar dacă misiunea liberalismului este de anihilare a societății, a individului ca și creație a lui Dumnezeu, forța care se opune acestui efort are un rol katehonic.
Aceasta este misiunea eurasiatică.

Conferință „SĂ FII ROMÂN”

Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor, eseist, autor și regizor de teatru român care a jucat în teatru, în film și în spectacole de televiziune. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția.

CRONICA SPIRITULUI 2017.04.07

Aici cele mai utile se dovedesc a fi teoriile postpozitiviste, care tind (deşi, de cele mai multe ori, fără succes) să iasă dincolo de limitele „etnocentrismului”2, caracteristic culturii, ştiinţei şi politicii vest-europene şi să supună deconstrucţiei voinţa de putere şi dominaţie a Occidentului (în ultima perioadă istorică – SUA) în calitate de conţinut de bază al întregului discurs în acest domeniu. Exponenţii teoriei critice şi ai post-modernismului în RI, precum şi adepţii abordării istorico-sociologice şi ai normativismului, demonstrează în mod elocvent că toate teoriile moderne ale RI sunt construite în jurul discursului hegemonist. Acest discurs hegemonist reprezintă trăsătura caracteristică a civilizaţiei vest-europene, ce îşi are rădăcinile în reprezentarea greco-romană despre Oicumenă, în centrul căreia se află nucleul „civilizaţiei” şi „culturii”, iar la periferie – zonele „barbariei” şi „sălbăticiei”. Astfel de reprezentări le erau proprii şi altor imperii (Persan, Egiptean, Babilonean, Chinez), precum şi civilizaţiei indiene, care se considerau „centru al lumii”, „Împărăţia de Mijloc”.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Mai întâi aș dori să îi aduc mulțumiri doamnei Mariana Heroiu, directorul editurii ”Mica Valahie”, pentru apariția acestei cărți, lui Iurie Roșca pentru efortul de a traduce această lucrare, ca și prietenului meu, Constantin Parvulesco, pentru amabilitatea de a participa la această întâlnire. Vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră pentru faptul că ați venit. Văd în sală mai mulți prieteni, fețe cunoscute, văd și fețe noi, care sper să-mi devină de asemenea prieteni. Aduc sincere mulțumiri domnului Dan Zamfirescu, o personailtate cunoscută, pentru faptul că a venit să participe la întâlnirea noastră.

Aș vrea să împart luarea mea de cuvânt de azi în două părți. La început aș dori să străui asupra dialogului dintre Rusia și România, după care să expun o viziune asupra lumii de azi așa cum este văzută ea din Rusia, cum o văd eurasianiștii. În primul rând, atunci când este vorba despre dialogul dintre două țări sau două popoare, trebuie să avem în vedere următoarele. Există cel puțin trei nivele la care am putea discuta atunci când este vorba despre un dialog sau un conflict. Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să contunui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumeavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog.

Jean Parvulesco n-a murit

Iar Jean Parvulesco a fost precursorul a ceea ce cunoaștem astăzi. El a participat la această revoluție spirituală și ontologică care se desfășura în fața ochilor noștri. Și astăzi viziunea lui asupra lumii, viziunea lui anti-modernistă, anti-atlantistă, viziunea lui asupra marii Eurasii începe să se înfăptuiască.

În timpul vieții lui Jean Parvulesco credeam că este vorba despre un poet, despre un soi de nebun.

Dar aceasta este soarta, acesta este destinul marilor personalități și a marilor europeni. În timpul vieții lor, aruncăm cu pietre în ei, îi considerăm nebuni. Iar după moarte îi venerăm.

Noi, prietenii lui Jean Parvulesco, l-am venerat încă în timpul vieții lui.

Lumea Multipolară ca polilocviu intrecivilizațional

Partea finală a acestei lucrări cuprinde o expunere riguroasă a Teoriei Lumii Multipolare, văzută de către autor ca fundament teoretic pentru articularea unei noi concepții asupra viitorului, concep- ție de o necesitate stringentă. Menirea de bază a acesteia constă în respingerea categorică şi ireconciliabilă a hegemoniei globale americane, care ţinteşte desuveranizarea şi vasalizarea tuturor ţărilor, uniformizarea şi masificarea tuturor popoarelor și comunităților prin ştergerea oricărei forme de identitate colectivă. Demontând piesă cu piesă eşafodajul argumentativ al singurului imperiu global existent la ora actuală – SUA, autorul accentuează un aspect care de cele mai multe ori scapă observatorului relaţiilor internaţionale: cu excepţia de rigoare, în ultimele decenii practic fiecare ţară a lumii, indiferent de dimensiunile acesteia, riscă să nu mai fie un subiect al dreptului internaţional, ci un obiect al geopoliticii imperiale americane. În această conjunctură, menţinerea iluziei despre independenţa statelor naţionale devine contraproductivă.

„Statele Unite şi Noua Ordine Mondială“: „În planul lui Putin, România nu are niciun viitor, trebuie să fie o parte a Rusiei“

Pentru că trebuie să ne cunoaştem bine adversarii, iar Dughin este autorul unei teorii bine articulate, care recuperează ideologiile totalitare ale secolului XX, dar şi ideea mesianismului rus, pentru a propune o teorie a eurasiatismului. Liberalismul occidental este răul absolut pentru el. Ura - delegitimată de practica politică liberală - împotriva modernităţii şi postmodernităţii trebuie să ducă, în final, la nimicirea Occidentului şi a sistemului său de valori. 

 

Ideea de Imperiu

În fapt, ideea imperială începe să se dezagrege în Renaștere, odată cu apariția primelor state naționale. Sigur, în 1525, victoria de la Pavia, câștigată de forțele imperiale asupra trupelor lui Francisc I, a părut că inversează cursul lucrurilor. În epocă, evenimenul a fost de altfel considerat ca unul de primă importanță și a provocat în Italia o renaștere a ghibelinismului. Dar, după Carol Quintul, titlul imperial nu ajunge la fiul său Filip și Imperiul se reduce din nou la o afacere locală. Începând cu pacea de la Westfalia (1648), Imperiul este văzut din ce în ce mai puțin ca o demnitate, și din ce în ce mai mult ca o simplă confederație de state teritoriale. Procesul de declin va dura încă două secole și jumătate. La 6 aprilie 1806 Napoleon desăvârșește revoluția distrugând ceea ce mai rămăsese din Imperiu. Francisc al II-lea abandonează titlul de împărat roman german. Sfântul Imperiu își trăise viața.

Pământul verde – America

Rolul Statelor Unite, ultima superputere care a rămas în lume, este astăzi central în geopolitica globală. Plecând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, un continent marginal, care nu reprezentase până atunci decât o provincie secundară a Lumii Vechi, a Europei, a devenit progresiv un gigant politic şi cultural autonom, până la momentul la care, după al doilea război mondial, Statele Unite s-au propus ca model paradigmatic universal şi pentru statele Europei şi pentru cele ale Asiei. Importanţa Americii a crescut fără oprire, un ansamblu de criterii ideologice, culturale, psihologice şi chiar filosofice asociate Americii, care trec dincolo de influenţa sa propriu-zis economică şi militară, s-au răspândit. S-a manifestat din ce în ce mai mult existenţa unei „Americi mitologice”, a unei „Americi ca concept”, a unei „Americi ca idee a Americii”.

Imaginea unei lumi normale

Este necesar un model economic, o alternativă la sistemul financiar capitalist speculativ care există în prezent. Alternativele pot fi observate în „adevăratul capitalism industrial”, în economia islamică, în socialism, în proiectele ecologice şi în sistemele asociate de producţie efectivă. Trebuie să căutăm mecanisme economice complet noi, inclusiv noi forme de energie, de organizare a muncii ş.a.m.d. Într-o lume normală, economia nu va mai semăna cu cea care există în prezent.

Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Ce este greşit în Europa?

Din punct de vedere ideologic, problema este liberalismul impus de anglo-saxoni ca singură ideologie în Europa şi în restul lumii. Liberalismul sprijină doar identitatea individuală şi interzice orice formă de identitate organică colectivă. În acest mod, liberalismul refuză pas cu pas Religia, Naţiunea, Identitatea Sexuală, pentru a construi indivizi eliberaţi de orice formă de holism. Identitatea Sexuală este esenţa problemei, pentru că liberalii insistă că Genul Sexual este o alegere opţională a fiecărui individ (după care urmează Religia sau Naţiunea tot ca opţiuni ale individului). Celălat punct esenţial este imigraţia. Liberalismul refuză să-şi asume identităţile religioase sau culturale ale imigranţilor. Imigranţii nu sunt consideraţi ca purtători ai unor identităţi culturale şi religioase, ci doar ca purtători ai unor identităţi individuale, care contează doar ca număr. Liberalismul distruge identităţile colective. Este logic faptul că liberalismul distruge în acest fel identitatea europeană (prin teoriile toleranţei şi drepturilor omului). Împreună cu distrugerea accelerată a identităţii sexuale, se grăbeşte distrugerea societăţii. Sfârşitul Europei este asigurat, atâta timp cât liberalismul este singura ideologie acceptată.

Jean Parvulesco. Întoarcerea acasă: Cele trei chipuri ale lui JEAN PARVULESCO

Vasile Lovinescu se naşte pe 17 (30) decembrie 1905 la Fălticeni, în nordul Moldovei. „Tata, om de carte, călător impenitent, care simţea Europa ca o singură ţară” (2), se trage dintr-o familie făcută ilustră de magistraţi şi ofiţeri, ca şi de intelectuali renumiţi, precum criticul literar Eugen Lovinescu (1881-1943); iar mama îşi are originea într-o ramură aristocratică transilvană. Unul dintre cei doi fraţi ai lui Vasile, Horia Lovinescu (1917-1983), a devenit celebru ca dramaturg; o verişoară, Monica Lovinescu (1923-2008), a fost jurnalistă şi critic literar la Paris.

După războiul european, adolescentul Vasile se mută cu părinţii la Bucureşti, unde îşi continuă studiile secundare la Liceul „Sfântul Sava”. Odată terminată Facultatea de Drept (în 1929), profesează avocatura, îndeplinind funcţia de avocat al municipiului Bucureşti şi, din 1942, de consilier juridic la Uzinele Siderurgice din Reşiţa. Publică în diferite reviste („Viaţa literară”, „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Credinţa”, „Familia”, „Azi”, „Vremea” etc.), arătând interes pentru folclorul românesc şi tradiţiile orientale.

Aflând, în 1932, de cartea lui René Guénon Le Roi du Monde (Regele lumii), începe cu autorul ei o corespondenţă epistolară care va dura din 1934 până la începutul anului 1940.

Pagini